Alergarea cu câinele se începe după ce animalul și-a încheiat creșterea și după un control la medicul veterinar, cu ture scurte care alternează mersul și alergarea ușoară. Câinele aleargă în mod natural în reprize, nu în ritm constant, așa că programul de început seamănă cu un antrenament pe intervale. Mersul pe bicicletă cu câinele alături este o etapă ulterioară, potrivită doar câinilor adulți, de talie medie sau mare, în formă bună.
De la ce vârstă poate alerga un câine alături de stăpân?
Un câine poate alerga regulat alături de stăpân după ce cartilajele de creștere s-au închis, iar acest moment diferă mult în funcție de talie. Joaca liberă, în care puiul se oprește singur când obosește, nu intră în aceeași categorie: problema este efortul repetitiv, impus de ritmul omului.
| Talia câinelui | Vârsta orientativă pentru alergare regulată | Ritm potrivit la început |
|---|---|---|
| Mică (sub 10 kg) | 9–12 luni | Ture scurte, ritm de mers vioi |
| Medie (10–25 kg) | 12–15 luni | Intervale de alergare ușoară de 1–2 minute |
| Mare (25–45 kg) | 15–18 luni | Intervale scurte, multe pauze de mers |
| Foarte mare (peste 45 kg) | 18–24 de luni | Doar cu acordul medicului veterinar |
Rasele cu bot scurt, câinii cu picioare foarte scurte și cei supraponderali nu sunt parteneri buni pentru alergări lungi. Pentru ei, plimbările vioaie sunt suficiente.
Cum se crește treptat distanța de alergare?
Distanța de alergare se crește cu cel mult 10–20% de la o săptămână la alta, cu 3–4 ieșiri pe săptămână și zile de pauză între ele. Un program de început arată astfel:
- Săptămânile 1–2: 20–25 de minute, cu 1 minut de alergare ușoară și 2 minute de mers, repetate.
- Săptămânile 3–4: intervale de 2–3 minute de alergare, pauzele de mers se scurtează.
- Săptămânile 5–8: alergare continuă de 15–20 de minute, cu încălzire și revenire la pas.
- După două luni: distanța crește doar dacă a doua zi câinele este la fel de vioi ca de obicei.
Primele 5 minute și ultimele 5 minute ale fiecărei ture se fac la pas, pentru încălzire și revenire. Masa principală se dă după tură, la cel puțin o oră distanță de efort.
Pe ce suprafețe se aleargă cu câinele?
Cele mai potrivite suprafețe pentru alergarea cu câinele sunt pământul bătătorit, iarba tunsă și aleile cu pietriș mărunt, care amortizează pașii și nu se încălzesc puternic. Asfaltul și betonul sunt dure pentru articulații, iar vara pot arde pernuțele labelor. Pietrișul colțuros și terenul cu cioburi sau resturi de construcții se evită.
În anotimpul rece, aleile tratate cu sare și gheața lustruită cer trasee alternative. Situațiile de vreme rea sunt tratate separat în articolul despre câinii pe vreme rea.
Ce echipament este necesar pentru alergare?
Pentru alergare, câinele poartă un ham bine ajustat, nu o zgardă de care trage, iar omul folosește o lesă cu porțiune elastică prinsă la talie. Hamul distribuie forța pe piept și umeri, iar lesa elastică amortizează opririle bruște. Lesa extensibilă nu este potrivită, pentru că nu oferă control la viteză. Criteriile generale de alegere sunt detaliate în articolul despre accesoriile pentru plimbări în siguranță.
Cum se merge cu bicicleta cu câinele alături?
Mersul cu bicicleta alături de câine se face în ritmul de trap al animalului, nu în ritmul confortabil al bicicletei, pe alei liniștite, fără trafic auto. Câinele se obișnuiește întâi cu bicicleta împinsă de mână, apoi cu ture foarte scurte pe șa. Lesa nu se ține niciodată în mână pe ghidon: se folosește un braț de distanțare montat pe bicicletă, care ține câinele lateral și absoarbe smuciturile. Ritmul de trap al unui câine de talie medie este, orientativ, de 10–15 km/h, iar galopul prelungit înseamnă că viteza este prea mare.
Când se oprește tura de alergare?
Tura de alergare se oprește imediat ce câinele rămâne în urmă, își schimbă mersul sau gâfâie puternic și nu se liniștește la pas. Alte semne de oprire sunt:
- șchiopătat, chiar și ușor, sau ezitare la pornire după pauză;
- lingerea insistentă a labelor după tură;
- căutarea umbrei și culcatul pe traseu;
- rigiditate sau lipsa poftei de joacă a doua zi.
Oboseala neobișnuită, șchiopătatul care persistă și orice schimbare în felul în care se mișcă un câine activ se discută cu medicul veterinar. Câinii mai în vârstă au nevoie de un program adaptat, cu repere descrise în articolul despre îngrijirea câinilor seniori.
