SGS a primit acreditarea oficiala Verra ca organism de validare si verificare VCS

SGS a anuntat obtinerea aprobarii oficiale din partea Verra ca organism de validare si verificare (VVB) in cadrul Verified Carbon Standard (VCS) – cel mai utilizat program, la nivel global, pentru certificarea proiectelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera si emiterea de credite de carbon. VCS este un standard international recunoscut, dezvoltat si administrat de organizatia Verra.
Aceasta acreditare confirma capacitatea SGS de a evalua si valida proiecte in conformitate cu standardele VCS, in multiple sectoare de activitate esentiale pentru tranzitia climatica. Printre aceste domenii se numara: productia de energie, atat din surse regenerabile, cat si neregenerabile; distributia si cererea de energie; industriile manufacturiere, industria chimica si sectorul constructiilor; mineritul, productia de metale si emisiile volatile; utilizarea solventilor si managementul deseurilor; agricultura, silvicultura si alte utilizari ale terenurilor (AFOLU); precum si proiectele dedicate captarii si stocarii carbonului.
Aceasta realizare reprezinta un pas cheie in implementarea strategiei globale IMPACT NOW for sustaibability a SGS, prin care se consolideaza angajamentul pentru solutii climatice sustenabile si verificabile.
Francesca Cerchia, Director Global pentru Solutii Climatice si de Sustenabilitate in cadrul SGS, a declarat:
„Acreditarea Verra reflecta angajamentul continuu al SGS de a construi incredere in piata voluntara a carbonului, prin transparenta, autenticitate si impact real in proiectele de reducere a emisiilor.”
DESPRE VERRA
Verra administreaza programul Verified Carbon Standard (VCS), recunoscut drept cadrul de referinta pentru creditele de carbon de integritate inalta, utilizat atat in pietele voluntare, cat si in initiative de conformitate, precum CORSIA si ICVCM.
DESPRE SGS
SGS este lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii. Operam o retea de peste 2.500 de laboratoare si centre de afaceri in 115 tari, sustinute de o echipa de 99.500 de profesionisti dedicati. Avand peste 145 de ani de excelenta in domeniul serviciilor, imbinam precizia si acuratetea specifice companiilor elvetiene, pentru a sprijini organizatiile sa atinga cele mai inalte standarde de calitate, conformitate si sustenabilitate.
Promisiunea brandului nostru – when you need to be sure – subliniaza angajamentul asumat in ceea ce priveste credibilitatea, integritatea si seriozitatea, permitand partenerilor sa prospere in conditii de maxima siguranta. Ne oferim serviciile specializate cu mandrie prin intermediul brandului SGS si al altor marci specializate de incredere inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe si Nutrasource.
SGS este cotata la bursa elvetiana SIX, sub simbolul SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW).