Greșeli la lansarea unui site nou, povestite ca la o renovare

Cine a trecut printr-o renovare știe cum merge: începi cu o dorință modestă, repari un perete, iar după trei săptămâni locuiești într-un șantier, cu praf în cafea și cu un instalator care nu mai răspunde la telefon. Un site nou seamănă izbitor cu povestea aceasta. Începe cu entuziasm, se umple de decizii mărunte și se termină, uneori, cu o ușă care nu se închide. Greșelile sunt aproape aceleași, de la o firmă mică la o instituție mare. Le-am strâns aici, cu puțin umor, pentru că rareori ne lecuim de ele altfel.

Greșeala unu: vopsim pereții înainte să verificăm instalația

La renovări, tentația este să alegi culoarea înainte de orice. E partea frumoasă, cea din care ies poze. La site-uri, corespondentul este designul: fonturi, culori, bannere. Toate se discută luni întregi, în timp ce structura, adică ce pagini există, cine le citește și ce caută acolo, rămâne într-un colț.

Soluția e plictisitoare și funcționează. Înainte de orice schiță, scrie pe o foaie ce trebuie să găsească un vizitator în primele zece secunde. Dacă sunt studenți, vor să afle repede programele, termenele, contactele. Dacă sunt clienți, caută prețuri, servicii, un număr de telefon. Culorile vin după răspunsurile acestea.

Cine a renovat și a avut o a doua tură, cu pereți refăcuți, știe cât de scumpă poate fi ordinea greșită. Pe site, costul apare sub formă de pagini rescrise și meniuri pe care le muți de trei ori.

Un detaliu care ne-a scăpat de multe ori: nu toată lumea vine pe pagina principală. Mulți ajung direct pe o pagină interioară, dintr-o căutare sau dintr-un mesaj primit. Așa că fiecare pagină trebuie să se explice singură, ca o cameră cu ușa proprie, nu ca un coridor care presupune că ai trecut mai întâi prin hol.

Greșeala doi: ținem și mobila veche, și pe cea nouă

Când te muți într-o casă nouă, te surprinde cât de greu ți-e să arunci. La site-uri, același reflex se vede în sute de pagini vechi, mutate din inerție, cu informații depășite și cu linkuri care duc nicăieri. Fiecare pagină păstrată trebuie întreținută, iar nimeni nu o mai citește.

Fă un inventar ca la mutare: ce păstrăm, ce actualizăm, ce aruncăm. Paginile care aduc vizite sau răspund unei nevoi reale rămân. Cele care repetă același lucru în alte cuvinte se unesc. Cele fără niciun sens dispar, iar dacă au avut adrese cunoscute, le redirecționezi spre o pagină apropiată, ca vizitatorii să nu dea de un zid.

Se întâmplă să ne fie ciudă pe cineva care ne recomandă să tăiem din ce am muncit. Dar un site subțire și limpede câștigă, de obicei, în fața unuia gras și confuz.

Mai e un obicei care ne face să păstrăm tot: gândul că poate o să avem nevoie. Poate. Dar un site nu este un pod cu cufere, iar vizitatorul nu are chef să caute printre ele. Dacă ai dubii, mută materialul într-o arhivă separată și lasă pe prima linie doar ce folosește oamenilor azi.

Greșeala trei: ne luăm după vecinul

Vecinul are o bucătărie albă cu insulă, deci vrem și noi, chiar dacă bucătăria noastră e cât o debara. La site-uri, vecinul poartă mai multe nume: un competitor, un site care a ieșit în presă, o tendință văzută la o conferință. Copiem structura, funcțiile, până și tonul, și ajungem cu un lucru care nu seamănă cu nimic din ce suntem.

Remediul este să te uiți la ceilalți ca la o sursă de întrebări, nu de răspunsuri. De ce a ales ei acest meniu? Ce problemă rezolvă? Se potrivește cu publicul nostru? Uneori răspunsul este nu, iar nimic nu e rău în asta.

La fel cum nu amenajezi o grădină copiind poza unei vile cu piscină, nici site-ul nu se construiește după un model străin. Pentru idei despre cum se potrivesc spațiul și nevoile lui, ne plac materialele despre casă și grădină de pe Margento, scrise cu bun-simț și fără pretenția că un singur model ar fi bun pentru toți.

Ajută și să-ți definești o trăsătură pe care nu o schimbi, oricât te-ar convinge cineva. Poate e tonul cald, poate faptul că răspunzi omenește la mesaje, poate o culoare cu care te recunosc oamenii. Restul se poate ajusta, dar trăsătura aceea ține de identitate și nu se negociază nici cu cel mai simpatic designer.

Greșeala patru: uităm să-i anunțăm pe oamenii din casă

Nimic nu înfurie mai tare un membru al familiei decât să afle că mâine nu mai are apă caldă, fiindcă s-a schimbat boilerul. Pe site, rolul familiei îl joacă angajații, colaboratorii și vizitatorii obișnuiți. Dacă adresele se schimbă, formularele dispar sau butonul de contact se mută, cineva rămâne cu un telefon în mână și o întrebare nemulțumită.

Soluția este comunicarea, în doi pași. Mai întâi, o notă internă simplă, scrisă la timp: ce se schimbă, de când, cu cine vorbește cineva dacă are probleme. Apoi, un mesaj public, scurt și prietenos, care anunță noutățile. Nu e nevoie de o campanie, doar de politețea de a spune ce se întâmplă.

Merită adăugat un obicei: păstrează timp de o lună o pagină de ajutor, cu răspunsuri la întrebările posibile. Costă puțin și scutește echipa de zeci de mesaje identice.

Ne-a mirat mereu cât de bine primesc oamenii o recunoaștere sinceră: spune clar că unele lucruri pot funcționa mai încet în prima săptămână și cere răbdare. Cine vede un anunț cinstit nu se supără, ci ajută. Cine nu vede nimic bănuiește că ceva e stricat.

Greșeala cinci: ne grăbim să aratăm casa înainte să se usuce vopseaua

Ziua deschiderii vine cu presiune. Toți vor să vadă, iar cine are un buton de lansare îl apasă prea devreme. Rezultatul: linkuri sparte, formulare care nu trimit mesajele, imagini care se încarcă greu. La o casă, ți se lipește mâna de perete. La un site, vizitatorul pleacă.

Merită o listă de verificare înainte de ziua cea mare. Încearcă tu însuți toate formularele, de pe telefon și de pe calculator. Deschide paginile principale în două browsere. Cere unui prieten care n-a văzut proiectul să caute o informație oarecare și observă pe unde rătăcește. Nu e dramatic să amâni lansarea cu o zi, e dramatic să o corectezi în direct, cu lumea privind.

Un exemplu actual de modernizare digitală este cel al unei universități din București, despre care am citit un material de pe margento.ro despre un site nou. Ne-a amintit că pentru o instituție mare un site nou nu e doar o chestiune de aspect, ci un fel de a vorbi cu oamenii.

Mai ținem un obicei de lansare: o listă cu zece oameni de încredere, care primesc linkul primii și au voie să fie nemiloși. Unul dintre ei găsește mereu ceva ce nimeni altcineva nu a observat, de la o literă lipsă la un buton ascuns pe telefon. Le mulțumim cu o cafea și le dăm dreptate, chiar dacă ne doare.

Greșeala șase: credem că lucrarea s-a terminat

După ce pleacă meseriașii, rămâne casa care trebuie locuită. Cu timpul apar fisuri mici, robineți care picură, o ușă care scârțâie. Un site nou are nevoie de același tip de atenție: actualizări, texte revizuite, informații care se schimbă. Un orar vechi, un nume de persoană care nu mai lucrează acolo, o poză din urmă cu cinci ani, toate dau impresia de casă părăsită.

Pune în calendar două ore pe lună, fixe, pentru întreținere. Alege un responsabil, chiar dacă e un om cu multe alte sarcini, și dă-i voie să spună când lipsește ceva. Notează într-un caiet ce ai schimbat și când. Peste un an vei fi recunoscător pentru caiet.

Iar dacă vrei să știi dacă totul merge bine, întreabă pe cineva care nu lucrează în echipă. Un ochi din afară găsește în zece minute ce echipa a ocolit zece luni. Vorba proverbului pe care îl folosim în familie: cine locuiește în casă nu mai vede pata de pe tavan.

Atenție și la obiceiurile care se strică în timp. După lansare, oamenii adaugă pagini în grabă, fiecare cu alt ton, alte poze, alte titluri. Un ghid scurt de o pagină, cu regulile de bază pentru texte și imagini, le ține pe toate în aceeași familie, ca mobila bună dintr-o casă în care s-a investit cu cap.

Și mai e ceva ce se uită ușor: bucuria. După luni de muncă, echipa merită să sărbătorească, fie și cu o prăjitură pe birou. Oamenii care au muncit cu drag pentru un site îl vor îngriji și mai bine, pentru că îl simt al lor, nu o sarcină bifată.

La final, ce ar fi bine să facem mâine dimineață? Luăm o foaie și notăm trei lucruri din site-ul nostru care ne rușinează puțin. Alegem unul și îl reparăm până vineri. Nu e un plan măreț, dar casele bune se fac așa, cu o cârpă și o scară, nu cu planuri grandioase.