Cele mai vizitate locații din Mureș
Județul Mureș se află chiar în regiunea istorică a Transilvaniei, iar aici populația este un amestec români, maghiari și sași, ale căror influențe etnografice specifice s-au transpus cel mai bine în obiceiurile și tradițiile zonei, dar și în arhitectura clădirilor din zonă. Dacă ajungi aici, ești impresionat de cele văzute și dacă încerci să spui, doar în câteva cuvinte, ce impresie ți-au făcut locurile, observi că, deodată, cuvintele ți se par foarte sărace.
Atunci când spui Mureș, în minte îți vin automat două locuri: Sighișoara și Sovata. Dacă despre cele două lumea știe câte ceva, ne-am propus ca în rândurile următoare să îți vorbim și despre alte locații care merită vizitate din Mureș.
Cetatea Medievală din Târgu Mureş
Aceasta a fost construită în secolul al XVII-lea, fiind ridicată pe locul castelului-cetate de odinioară al voievodului transilvănean Bathori Istvan. Cetatea a fost distrusă în anul 1601 de invazia turco-tătară, dar după doar un an au fost începute lucrările de reconstrucţie. Cu acest prilej au fost ridicate 7 bastioane, dintre care 5 construite de bresle
Castelul de Vânătoare Lăpuşna
Acesta a aparţinut regilor României (Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I ) până la naţionalizarea din 1949, și este situat la o altitudine de 815m, în comuna Ibăneşti, iar peisajele care îl înconjoară îți taie cu adevărat respirația. Chiar și Nicolae Ceaușescu l-a folosit pe post de Castel de Vânătoare, iar ca element de culise, îți spunem că aici și-au încercat talentele de vânător și unii șefi de stat Hrușciov, Tito sau Jivcov.
Băile Sângeorgiu de Mureş
Sângeorgiu de Mureş este una dintre cele mai frumoase staţiuni din Transilvania, care și-a căpătat renumele de la apele sale sărate şi nămolul mineral. Apa de aici este cunoscută ca având cea mai mare concentraţie de iod din Transilvania. Virtuţile terapeutice ale apelor sărate şi ale nămolului mineral din această stațiune atrag an de an turişti din toată ţara, care vin aici pentru a-și găsi sănătatea.
Peştera Căsoaia lui Ladaş
Este o peștere unică în România, formată în rocă vulcanică acum 5 milioane ani și este situată în extremitatea estică a comunei Andreneasa, judetul Mureș. Acesta este într-un loc numit de localnici “Căsoaia”, la o altitudine de 704 m.
Pentru cei care aleg să meargă aici, le spunem că traseul porneşte de lângă restaurantul Androneasa, poate fi parcurs în cam o oră, și de la un punct de pe traseu poți admira în toată splendoarea defileul Mureşului.
O peștere unică în țară
Speologii ne dau asigurări că se merită să veniți, deoarece puteți vedea cu proprii ochi o peşteră de mulaj care este unică în România, fiind una în rocă vulcanică. Potrivit acestora, peşterile de mulaj s-au format în perioada activă a Vulcanului Călimani-Gurghiu, în timpul pliocenului, adică în urmă cu circa 5,3 milioane de ani. Atunci, trunchiurile copacilor doborâţi de activitatea vulcanică au rămas în sedimente. Totuși, după un anumit timp apa a scos trunchiurile copacilor din rocă şi în urmă au rămas peşterile de mulaj, cum este și cea din Mureș. În general, acestea pot avea dimensiuni cuprinse între 40 şi 80 de metri lungime şi un diametru de până la 2,4 metri. Ca să îți mai dăm încă un argument că această peștere merită vizitată, îți mai spunem că în afară de cea de la Mureș, peşteri de mulaj se mai găsesc doar în doar câteva locaţii: Japonia, SUA, Slovacia şi Ungaria. Așa că de ce să nu profiți să vizitezi o peșteră unică în România?
Grădina Zoologică
Aproape toată lumea a auzit de Grădina Zoologică din Târgu Mureș, care este cunoscută ca fiind și cel mai mare spațiu de acest gen din Transilvania. Aceasta este amenajată pe Platoul Cornești, în „Pădurea Mare”, iar aici se regăsesc 500 de animale din diferite specii, de la pești, la păsări, reptile sau mamifere. Ca un bonus, pe lângă țarcurile și pavilioanele ce adăpostesc animalele, în interiorul grădinii zoologice este amenajată și o mică grădină botanică, care este un frumos punct de atracție.
Ștrandul Weekend
Oameni din tot Ardealul vin pe timpul verii la ștrandul Weekend de la Târgu Mureș. Acesta este recunoscut datorită dimensiunilor sale dar și a amenajării lui, la standarde europene.
Complexul Weekend cuprinde bazine olimpice, bazine cu tobogane, bazine pentru copii, spații pentru plajă, terenuri pentru practicarea diferitelor sporturi de echipă, precum și numeroase spații de luat masa și locuri de cazare.
Palatul Culturii din Târgu Mureș
Construit la începutul secolului XX, Palatul Culturii este una dintre clădirile reprezentative din perioada Belle Epoque, cum este cunoscută perioada de dinaintea Primului Război Mondial. Arhitectura acestuia te impresionează, și nu vei ști ce să admiri mai întâi. Vei remarca ușor fațadele palatului, care sunt împodobite cu mozaicuri, basoreliefuri în bronz și piatră, fresce și vitralii. Îți mai spunem doar că Palatul Culturii din Târgu Mureș adăpostește cea mai puternică orgă din țara noastră, la care au concertat artiști români și străini de talie internațională.
Castelul Bethlen, reprezentativ pentru stilul gotic
La aproape 20 de kilometri de Sighișoara, localitatea Criș adăpostește Castelul Bethlen, construit în secolul al XV-lea de către nobilul maghiar Mark Bethlen, de la care şi-a primit numele. Acesta este unul dintre edificiille reprezentative ale arhitecturii gotice, cu influențe renascentiste din țara noastră.
La începutul `90 castelul a intrat într-un amplu proces de restaurare, iar în prezent turiștii pot vizita aici turnuri, scări în spirală, săli cu diferite funcții, o temniță şi un foișor.
Cetatea Saschiz
În localitatea Saschiz se găsește o biserică fortificată din piatră, în stil gotic, ridicată în anul 1493, în cinstea regelui Ștefan I al Ungariei. Lângă lăcașul de cult se află un Turn cu ceas, construit tot în secolul al XV-lea, iar pe dealul de lângă biserică, se poate vizita și o cetate medievală țărănească, datând din secolul al XIV-lea.